Descarca – Regulamentul de organizare si desfasurare
Anexă la Hotararea Consiliului Local nr. 100/ 27.09.2016
Regulament de organizare şi desfăşurare a concursului pentru
ocuparea funcţiei de manager, persoana fizica la Spitalul Orasenesc Baicoi
CAPITOLUL I
DISPOZITII GENERALE
ART. 1. (1) Ocuparea funcţiei de manager persoana fizica la Spitalul Orasenesc Baicoi al carui management a fost transferat catre autoritatea administratiei publice locale, se face prin concurs organizat de către consiliul de administraţie al spitalului, la care au acces persoane fizice care întrunesc cumulativ următoarele condiţii:
- a) sunt absolventi ai unei institutii de invatamnt superior medical, economico-financiar sau juridic;
- b) au absolvit un masterat sau doctorat în management sanitar, economic sau administrativ, organizat într-o instituţie de învăţământ acreditată, potrivit legii;
- c) au cel puţin 2 ani vechime în posturi prevăzute a fi ocupate de absolvenţi cu studii universitare de lungă durată, conform legii;
- d) nu au suferit condamnări penale şi nu se află în curs de urmărire penală;
- e) sunt apti din punct de vedere medical (fizic şi psihic);
- f) nu împlinesc vârsta de pensionare, conform legii, până la sfârşitul anului în care se organizează concursul.
(2) Concursul pentru ocuparea funcţiei de manager persoana fizica din cadrul Spitalului Orasenesc Baicoi se organizează de către Consiliul de Administraţie al spitalului şi se desfăşoară la sediul Primariei Orasului Baicoi din str.Unirii, nr.21, jud.Prahova, cu respectarea prezentului regulament.
ART. 2. (1) În vederea desfăşurării concursului de ocupare a funcţiei de manager persoana fizica la Spitalul Orasenesc Baicoi, se constituie, prin hotărâre a consiliului de administraţie al spitalului, o comisie de concurs.
(2) Comisia de concurs va fi formată din preşedinte si 2 (doi) membri desemnaţi prin vot deschis, din cadrul membrilor consiliului de administraţie al spitalului. Secretariatul comisiei este asigurat de catre secretarul Primariei Orasului Baicoi.
(3) Comisia de solutionare a contestatiilor se numeste de catre Consiliul Local Baicoi si va respecta aceeasi proportie de reprezentare cu componenta reprezentarii la constituirea Consiliului de Administratie al spitalului.
(4) Nu pot face parte din comisia de concurs si din comisia de solutionare a contestatiilor cei care au rude sau afini pana la gradul al IV-lea inclusiv in randul candidatilor.
(5) Presedintele comisiei de concurs poarta intreaga raspundere pentru asigurarea legalitatii in ceea ce priveste evaluarea candidatilor, asigurarea sanselor egale pentru acestia, securitatea continutului probelor de evaluare si a documentelor elaborate de comisie.
ART. 3. Comisia de concurs are următoarele atribuţii:
- a) stabileşte tema-cadru pentru proiectul de management şi grila de punctare;
- b) stabileşte bibliografia de concurs;
- c) analizează dosarele de înscriere şi întocmeşte lista candidaţilor admişi la concurs;
- d) elaborează întrebările pentru testul-grilă de verificare a cunoştinţelor;
- e) instruieste candidatii inainte de inceperea probelor de evaluare privind regulile de desfasurare a concursului;
- f) organizează şi asigură desfăşurarea probelor de evaluare;
- g) elaborează documentele necesare pentru derularea operativă a probelor de evaluare şi pentru finalizarea concursului;
- h) evaluează candidaţii;
- i) inregistreaza contestatiile candidatilor si le preda, pe baza de proces-verbal, comisiei desemnate pentru solutionare;
- j) stabileşte clasificarea candidaţilor ;
- k) pune la dispozitia comisiei de solutionare a contestatiilor toate documentele necesare analizarii si solutionarii acestora;
ART. 4. (1) Comisia de solutionare a contestaţiilor analizează şi soluţionează contestaţiile depuse de candidaţi cu privire la respingerea dosarelor, la rezultatul testului-grilă şi la rezultatul final al concursului.
(2) Deciziile Comisiei de soluţionare a contestaţiilor sunt definitive şi sunt aduse la cunoştinţa contestatarului prin afişare la sediul primariei si spitalului.
ART. 5. (1) Concursul se desfăşoară în 2 etape, după cum urmează:
- Etapa de verificare a îndeplinirii de către candidaţi a condiţiilor stabilite în publicaţia de concurs, etapă eliminatorie;
- Etapa de susţinere a probelor de evaluare, care cuprinde:
- a) un test-grilă de verificare a cunoştinţelor (probă scrisă);
- b) susţinerea proiectului de management;
- c) interviu de selecţie;
(2) Nota minimă de promovare a fiecărei probe de evaluare este 7,00;
(3) După finalizarea etapelor de concurs se întocmeşte clasificarea candidaţilor care au promovat probele de evaluare şi au obţinut media finală de cel puţin 8,00.
(4) Se declară câştigător candidatul cu media cea mai mare. Dacă niciun candidat nu are media cel puţin 8,00, concursul se repetă.
ART. 6. (1) Numirea candidatului declarat câştigător în funcţia de manager al spitalului public se face prin dispoziţie a Primarului Orasului Baicoi, în condiţiile legii.
(2) Managerul încadrat potrivit alin. (1) încheie contract de management cu Primarul Orasului Baicoi pe o perioadă de maximum 3 ani, în condiţiile legii. Contractul de management poate înceta înainte de termen, în urma evaluării anuale efectuate pe baza criteriilor de performanţă stabilite prin ordin al ministrului sanatatii sau în urma evaluării ca necorespunzătoare a activităţii managerului, ori de câte ori este nevoie a fi făcută o astfel de evaluare.
ART. 7. (1) Consiliul de administraţie al spitalului publică anunţul de concurs într-un cotidian local, îl postează pe site-ul primariei si site-ul spitalului şi îl afişează la sediul primariei si spitalului, cu cel puţin 30 de zile înainte de data începerii acestuia.
(2) Anunţul de concurs cuprinde:
- a) denumirea funcţiei scoase la concurs;
- b) locul şi perioada desfăşurării concursului;
- c) condiţiile de participare la concurs;
- d) locul şi perioada de înscriere;
- e) conţinutul dosarului de înscriere;
- f) cuantumul taxei de participare la concurs;
(3) Temele-cadru pentru proiectul de management, precum si bibliografia pentru concurs sunt stabilite de comisia de concurs. Acestea se publica odata cu anuntul de concurs.
(4) Cuantumul taxei de participare la concurs este de 300 lei si se achita la casieria Primariei Orasului Baicoi.
CAPITOLUL II
INSCRIEREA CANDIDATILOR
ART. 8. Înscrierea candidaţilor se face la sediul Primariei Orasului Baicoi, intr-un interval care se incheie cu 7 zile inaintea datei stabilite pentru sustinerea concursului..
ART. 9. Dosarul de înscriere trebuie să conţină următoarele documente:
- a) cererea de înscriere;
- b) copia actului de identitate;
- c) copia legalizată a diplomei de licenţă sau echivalente;
- d) copia legalizată a diplomei de masterat sau doctorat în management sanitar, economic sau administrativ, organizat într-o instituţie de învăţământ acreditată potrivit legii;
- e) curriculum vitae;
- f) adeverinţa care atestă vechimea în posturi cu studii universitare de lungă durată;
- g) certificat de cazier judiciar;
- h) adeverinţă medicală din care rezultă că este apt din punct de vedere medical, fizic şi psihic;
- i) declaratia pe propria raspundere privind necolaborarea cu Securitatea inainte de anul 1989;
- j) declaraţia pe propria răspundere că nu este urmărit penal şi că nu are cunoştinţă că a fost începută urmărirea penală împotriva sa;
- k) copie legalizată de pe actele care atestă schimbarea numelui, după caz;
- l) proiectul de management realizat de candidat.
- m) chitanta de plata a taxei de participare la concurs;
ART. 10. (1) În termen de 3 zile de la data finalizării înscrierilor, comisia de concurs verifică dosarele depuse şi stabileşte pentru fiecare candidat rezultatul prin înscrierea menţiunii „Admis” sau „Respins”.
(2) Rezultatul verificării dosarelor de înscriere se afişează la sediul primariei, pe site-ul primariei si al spitalului.
(3) Candidaţii pot să conteste acest rezultat în termen de 24 de ore de la data afişării. Contestaţia se soluţionează de comisia de contestaţii în termen de 48 de ore de la data expirării termenului de depunere a acestora şi se afişează la sediul spitalului.
(4) Concursul este continuat numai de candidaţii declaraţi „Admis”.
(5) Candidatilor declarati „Respins” li se returneaza 75% din suma de participare la concurs, in termen de 60 de zile de la data afisarii acestui rezultat.
CAPITOLUL III
DESFASURAREA CONCURSULUI
ART. 11. (1) Cu cel mult 12 ore înaintea orei de desfăşurare a probei scrise, comisia de concurs elaborează întrebările pentru testul-grilă de verificare a cunoştinţelor.
(2) Comisia de concurs are obligaţia asigurării securităţii conţinutului testului-grilă de verificare a cunoştinţelor.
(3) Proba scrisă are caracter eliminatoriu şi se desfăşoară pe durata stabilită de către comisia de concurs.
ART. 12. (1) Testul-grilă de verificare a cunoştinţelor conţine 50 de întrebări cu patru variante de răspuns (a, b, c şi d), dintre care cel mult două variante corecte.
(2) Din totalul întrebărilor, 20 de întrebări sunt din domeniul legislaţiei specifice activităţii spitalului public şi 30 de întrebări din domeniul managementului sanitar.
(3) Întrebările cu un răspuns corect se punctează cu 0,2 puncte fiecare, iar cele cu două răspunsuri corecte cu câte 0,1 puncte pentru fiecare răspuns.
(4) Întrebările se elaborează astfel încât:
- a) conţinutul să fie clar exprimat;
- b) formularea să fie în strictă concordanţă cu bibliografia stabilită pentru concurs;
- c) să acopere o arie cât mai extinsă a bibliografiei pentru concurs;
- d) să poată fi rezolvate în timpul stabilit.
(5) Testul-grilă elaborat se multiplică în prezenţa preşedintelui comisiei de concurs, intr-un numar de exemplare dublu fata de numarul candidatilor inscrisi la concurs, după care acestea se introduc într-un plic care se sigilează. In cazul in care numarul candidatilor inscrisi impune desfasurarea probei de concurs in mai multe Sali, pentru fiecare sala se intocmeste un plic sigilat, care va contine numarul de teste grila si o rezerva egala cu numarul candidatilor repartizati in sala respectiva.
ART. 13. (1) Personalul de supraveghere a probei scrise se asigură dintre membrii/ secretarul comisiei de concurs.
(2) Atribuţiile şi responsabilităţile personalului de supraveghere se stabilesc de către preşedintele comisiei de concurs.
ART.14. Pentru rezolvarea testului-grilă candidaţii folosesc numai pastă de culoare albastră, orice altă culoare fiind considerată semn distinctiv.
ART. 15. (1) Testul-grilă va fi notat cu respectarea baremului elaborat de membrii comisiei de concurs. Punctajul maxim este de 10 puncte, corespunzător notei 10.
(2) În situaţia în care există diferenţe mai mari de 1 punct între punctajele acordate, preşedintele comisiei de concurs reverifică notarea şi stabileşte punctajul definitiv.
ART. 16. (1) Rezultatul testului-grilă se publică pe site-ul primariei şi se afişează la sediul primariei, în termen de 24 de ore de la finalizarea probei.
(2) Candidaţii care au obţinut la testul-grilă de verificare a cunoştinţelor o notă mai mică de 7,00 sunt declaraţi „Respins” şi nu pot continua concursul.
(3) Candidaţii au dreptul să conteste rezultatul testului-grilă în termen de 24 de ore de la afişare. Contestaţia se soluţionează de comisia de contestaţii, în termen de 24 de ore de la data expirării termenului de depunere a acestora şi se afişează la sediul spitalului.
ART. 17. (1) Proiectul de management reflectă modul în care candidatul analizează şi propune soluţii de rezolvare a temei-cadru.
(2) Tema-cadru pentru proiectul de management vizează spitalul public pentru care candidează. Informaţiile necesare pentru realizarea proiectului trebuie să fie libere la publicare şi obţinute în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
(3) La cererea candidaţilor, fiecare spital pentru care se organizează concursul de ocupare a funcţiei de manager are obligaţia să pună la dispoziţia acestora, în maximum 3 zile de la data solicitării, copii ale bugetului de venituri şi cheltuieli aprobat, structura organizatorică aprobată şi structura de personal a unităţii sanitare, la data solicitării.
ART. 18. (1) Proiectul de management se realizează individual de către candidat şi se tehnoredactează la calculator, cu font de 14.
(2) Proiectele sunt evaluate de comisia de concurs înainte de data stabilită pentru susţinerea acestei probe.
(3) Susţinerea proiectului de management se desfăşoară în faţa comisiei de concurs, pe durata a maximum 30 de minute. Această durată va fi suplimentată cu încă maximum 15 minute de preşedintele comisiei de concurs în cazul în care se pun întrebări suplimentare.
(4) Fiecare proiect este notat conform grilei de punctare stabilite de către comisia de concurs si afisata la sediul primariei si pe site-ul primariei dupa incheierea perioadei de inscriere a candidatilor. Nota finală, cu două zecimale, este media notelor acordate de fiecare evaluator.
(5) În cazul în care există diferenţe mai mari de un punct între notele acordate de membrii comisiei de concurs, preşedintele reverifică şi stabileşte punctajul final al proiectului de management.
ART.19. Comisia de concurs poate solicita suplimentar condidatilor :
(1) Interviul de selecţie in scopul de a aprecia abilităţile candidatului de îndeplinire a atribuţiilor funcţiei de manager .
(2) Fiecare membru al comisiei de concurs, după finalizarea interviului, întocmeşte „Fişa interviului de selecţie” (conform anexei nr.1 la prezentul regulament).
(3) Nota finală, este media notelor acordate de fiecare membru al comisiei de concurs în fişă.
ART. 20
(1) Interviul de selecţie se desfăşoară pe durata a maximum 15 minute, în plenul comisiei de concurs.
(2) În cadrul interviului de selecţie se pot adresa candidatului următoarele categorii de întrebări:
- a) întrebări deschise – cu scopul de a atrage mai multe informaţii de la candidat, dezvoltând datele furnizate prin curriculum vitae (de exemplu: Ce puteţi să spuneţi despre ………?);
- b) întrebări închise – cu scopul de a clarifica unele fapte, evenimente sau situaţii (de exemplu: Aţi condus un colectiv de muncă/echipă vreodată?);
- c) întrebări ipotetice – cu scopul de a evalua răspunsurile candidatului asupra unor anumite situaţii sau evenimente ipotetice (de exemplu: În cazul în care sunteţi angajat, cum aţi proceda în administrarea cheltuielilor legate de personal?);
- d) întrebări de probă – cu scopul de a clarifica unele aspecte prezentate de candidat prin revenirea la subiectul anterior (de exemplu: Am dori să revenim la subiectul anterior. Spuneaţi că).
(3) Nu se adresează candidatului întrebări referitoare la opiniile sale politice, activitatea sindicală, religie, etnie, sex, stare materială şi origine socială.
CAPITOLUL IV
DISPOZITII FINALE
ART. 21. Nu pot candida la concursul de ocupare a funcţiei de manager, membrii consiliului de administraţie ai spitalului pentru care se organizează concursul.
Art. 22. (1) Media finală a fiecărui candidat este media aritmetică calculată cu două zecimale, a trei note: nota obţinută la testul-grilă, nota obţinută la susţinerea proiectului de management şi nota obţinută la interviul de selecţie.
(2) În baza mediilor finale se întocmeşte, în ordine descrescătoare, clasamentul candidaţilor la concurs.
(3) La medii egale, departajarea candidaţilor se face după nota obţinută la testul-grila, iar la menţinerea egalităţii, după nota obţinută la proiectul de management.
ART. 23. (1) Comunicarea rezultatelor finale se face în termen de 24 de ore de la finalizarea concursului, prin publicare pe site-ul Primariei Orasului Baicoi, pe site-ul Spitalului Orasenesc Baicoi şi prin afişare la sediile primariei si spitalului.
(2) Candidaţii au dreptul să conteste rezultatul final al concursului, cu excepţia interviului de selecţie, în termen de 24 de ore de la data afişării. Contestaţiile se soluţionează de comisia de contestaţii în termen de maximum 48 de ore de la data expirării termenului de depunere a acestora şi se afişează la sediul primariei si spitalului spitalului.
ART. 24. (1) În termen de 24 de ore de la finalizarea concursului, respectiv de la soluţionarea contestaţiilor, consiliile de administraţie ale spitalelor implicate în procedura de concurs, solicită Primarului Orasului Baicoi emiterea dispoziţiei de numire în funcţie a câştigătorului concursului.
(2) Dosarele de înscriere, lucrările scrise ale candidaţilor, precum şi toate documentele întocmite pentru organizarea şi desfăşurarea concursului se păstrează la sediul Primariei Orasului Baicoi.
ART. 25. În cazul în care la concursul organizat în vederea selecţionării managerului unui spital nu s-au prezentat cel puţin 2 candidaţi, încadrarea postului se face prin examen, cu respectarea procedurilor din prezentul regulament.
ART. 26
Anexa 1 face parte integrantă din prezentul regulament.
ANEXA 1 la REGULAMENT
SPITALUL ORASENESC BAICOI
COMISIA DE CONCURS
FIŞA INTERVIULUI DE SELECŢIE
Candidat ……………………………………
Postul solicitat …………………………….
Data interviului …………………………….
Intervievator ……………………………….
_______________________________________________________________________________
| 1. Aptitudini de comunicare | – Excelente (10 – 9,50) |
| | – Foarte bune (9,49 – 9,00) |
| | – Acceptabile (8,99 – 7,00) |
| | – Minime (6,99 – 5,00) |
| | – Insuficiente (4,99 – 1,00) |
|_____________________________|________________________________________________ |
| 2. Aptitudini şi cunoştinţe | – Excelente, capabil să îşi asume postul |
| manageriale | fără o pregătire prealabilă (10 – 9,50) |
| | – Foarte bune, este necesară puţină |
| | pregătire (9,49 – 9,00) |
| | – Bune, are cunoştinţe elementare, dar este |
| | capabil să înveţe (8,99 – 7,00) |
| | – Necesită multă pregătire (6,99 – 5,00) |
| | – Nu are aptitudini manageriale (4,99 – 1,00) |
|_____________________________|________________________________________________|
| 3. Ambiţii profesionale | – Fixează obiective foarte ambiţioase |
| | (10 – 9,50) |
| | – Scopuri de nivel înalt (9,49 – 9,00) |
| | – Obiective de nivel mediu (8,99 – 7,00) |
| | – Obiective limitate, nu este foarte ambiţios |
| | (6,99 – 5,00) |
| | – Se bazează pe alţii prea des, obiective |
| | minime (4,99 – 1,00) |
|_____________________________|________________________________________________|
| 4. Motivare | – Motivare excelentă, dorinţă puternică de a |
| | munci (10 – 9,50) |
| | – Foarte interesat de post; pune multe |
| | întrebări (9,49 – 9,00) |
| | – Dorinţă de a munci (8,99 – 7,00) |
| | – Puţin interesat de post (6,99 – 5,00) |
| | – Nu este interesat de post, impasibil |
| | (4,99 – 1,00) |
|_____________________________|________________________________________________ |
| 5. Potrivire de post | – Excelent pentru acest post (10 – 9,50) |
| | – Foarte bun pentru acest post (9,49 – 9,00) |
| | – Satisfăcător pentru acest post (8,99 – 7,00) |
| | – Incert pentru acest post (6,99 – 5,00) |
| | – Nesatisfăcător pentru acest post |
| | (4,99 – 1,00) |
|_____________________________|________________________________________________|
| 6. Autocontrol | – Are o excelentă abilitate de a se controla |
| | (10 – 9,50) |
| | – Siguranţă de sine, încredere în capacitatea |
| | sa de a rezolva problemele (9,49 – 9,00) |
| | – Autocontrol mediu (8,99 – 7,00) |
| | – Pare suprasolicitat, nervos (6,99 – 5,00) |
| | – Greoi, pare preocupat, îngrijorat |
| | (4,99 – 1,00) |
|_____________________________|________________________________________________|
| 7. Impresie generală | – Excelentă (10 – 9,50) |
| | – Foarte bună (9,49 – 9,00) |
| | – Bună (8,99 – 7,00) |
| | – Satisfăcătoare (6,99 – 5,00) |
| | – Nesatisfăcătoare (4,99 – 1,00) |
|_____________________________|________________________________________________|
Solicitantul este un candidat*):
– FOARTE POTRIVIT (10 – 9,50)
– POTRIVIT (9,49 – 9,00)
– DESTUL DE POTRIVIT (8,99 – 7,00)
– POSIBIL, DAR PENTRU UN ALT POST (6,99 – 5,00)
– NEPOTRIVIT (4,99 – 1,00)
Evaluator,
…………… ……………
(semnătura) (data)
————
*) Se trece nota finală a interviului de selecţie, calculată, cu două zecimale, ca medie aritmetică a notelor acordate la fiecare dintre cei 7 indicatori evaluaţi.